Evrika

Ich hab 'ne Wohnung! I have an appartment! Am o casa noua... ma rog, am reusit sa-mi gasesc chirie!!!!!!!! Yuhuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!!

Ce usurare! Tata va putea, in sfarsit, dormi linistit. De fapt noi toti vom dormi mai bine, stiind ca am unde sa ma duc... ca nu va trebui sa dorm undeva sub pod... Hehe... nu sub, dar in apropierea podului am gasit apartamentul asta.

Asa au decurs lucrurile:

- aseara am gasit un anunt pe un site de specialitate care mi-a placut (pret rezonabil, inchiriere si pe durata mai scurta, nu neaparat ani, localizare buna, poze dragute ale apartamentului... si urmatoare date "tehnice": 20 m2 (adica aprox. cat sufrageria de acasa), la etajul 3 (din 4), renovat, mobilat, incalzire centrala, wc si dush, o bucatarioara cu un mini-frigider, cuptor cu 2 ochiuri (asa se spune?) (din pacate nu are duba... majoritatea chestiilor (comestibile) care stiu sa le fac sunt facute in duba...) si dulap suspendat, camera cu un pat, un dulap de haine si unul cu rafturi... cam atat...

- azi mi s-a raspuns la mailul scris aseara in care ceream detalii + alte 2 mailuri pentru lamurirea altor detalii

- o convorbire telefonica cu proprietarul

- o convorbire cu cunostintele de acolo (ei s-au dus, au vazut apartamentul, au platit avansul in numele meu)

- mail cu datele mele

- mail de confirmare: apartamentul ma asteapta... iar eu va astept pe voi: cine ma viziteaza?

E adevarat: Ce e al tau, e pus deoparte!

Primii pasi

Ok then... sa vedem si niste poze:




Si relatarea mai amanuntita:


- drumul de 16 (sau si mai multe ore la intoarcere) cu autocarul e... lung, greu, obositor, dureros... chestiile enervante pe drum sunt:

• soferi care nu stiu drumul, care nu ne spun de ce sau cand oprim/ nu oprim (personalul dintr-o benzinarie era sa cheme politia cand au vazut aprox. 40 de romani grabind spre ei si implicit toaletele lor (adica ale personalului)... si asta doar pentru ca soferii au oprit autocarul si au iesit pana la benzinarie... noi, calatorii, dupa ei, crezand ca in sfarsit facem si noi o pauza... dar nu ... ei vroiau doar niste indicatii... ca ne-am pierdut pe drum...) ,
• ceilalti calatori inculti, insensibili, idioti (care de exemplu atunci cand in sfarsit au schimbat soferii genul muzical difuzat (populara/manele) se gandesc sa continue cu acest desfat la adresa urechilor mele, punand manele si mai infecte, de data asta pe telefon...)
• cozile, in cazul in care totusi ne oprim odata si odata, la wc-uri
• spatiul mic intre scaune
• timpul care trece ataaaaaaat de incet

- nici pe acolo nu e totul roz... colorat da, dar in culori mai intunecate... ca sa nu imi lipseasca confratii nostrii mai pigmentati, gasesc si pe acolo, la fiecare pas diverse variatiuni pe acesta tema (si sa ma simt imediat ca acasa, dupa doar jumatate de ora am intalnit deja pe cineva, care stand pe jos in fata unui magazin mi-a spus: doamnaaaaaaaaaaaaaaaa .... cativa euro bla bla...pe romaneasca cea mai frumoasa)

- cautatul locuintei e mai greu decat cel al locului de munca... sau poate sunt eu prea fitzoasa... sau ambele... De exemplu unele apartamente publicate in ziarul de dimineata au fost deja ocupate inainte de ora 11 cand am sunat eu. Altele nu se inchiriaza pe perioada scurta. Adica ei ar dori pe cel putin un an... sau apartamentul visurilor mele cel putin 3 ... pai de unde sa stiu eu ce va fi peste an... sa trei... (acum un an daca imi zicea cineva ca acum ma voi pregati sa plec din tara as fi zis ca nu e intreg la cap...). Sau cartierul, imprejurimile nu sunt destul de "fancy" pentru gusturile mele... dar nu stiu cum sa zic... nu am chef sa stau intr-un bloc, unde nici unul dintre numele afisate la intrare nu este de origine locala... si se si aude o muzica dubioasa din mai multe locuinte... si mi-au recunoscut ca in baie lipsesc cateva bucati de faianta (daca au recunoscut la telefon cateva... oare cum e in realitate?)... cum ma plimb eu, mica si slaba, pe acolo noaptea? Ca si atunci cand am trecut pe acolo sa ajung la tramvai, vazand niste "localnici" am avut dorinta arzatoare, impulsul sa-mi mut sprayul cu piper din geanta in buzunar... ca sa-mi fie la-ndemana... pentru orice eventualitate...

- dar la firma e fain!!!!!!!!!!!!!!!!! Oamenii par cumsecade si prietenosi. (sefii si colegii mei directi sunt barbati, thank God!) Si mi-au zis ca se bucura ca ma duc la ei si ca ma asteapta! Si ca avem mult de lucru! Si ca o sa am deja de la inceput responsabilitate (asta nu stiu daca e bine sau rau)! Si ca vom purta negocieri de preturi pentru materialele necesare anul viitor pentru productie... ah, pare super!!!! A trebuit sa duc ceva hartii pana la departamentul de personal, si mergand asa, singura, pe coridorul unei companii atat de mari si importante... m-am simtit si eu mare si importanta...

- am hotarat ca in fiecare luna sa fac o excursie mai interesanta... de exemplu Parisul cu trenul e doar la 3 ore si cu doar 39 de euro... Europe i'm coming!!!!!!!!!!!!!!!!!!

On the field

Hello people!

Urmeaza relatari de la fata locului, a.k.a. orasul unde voi incepe sa lucrez in curand:

- am venit cu autobuzul (16 ore, care cu greu, dar au trecut), am avut norocul sa avem niste colegi de calatorie, niste gentlemani, niste specimene care, cu mandrie, ne vor reprezenta tara, pe aici prin strainataturi, contribuind la buna parere a localnicilor despre noi, mancatzash...

- cu toate ca era inca devreme si de abia se luminase, am recunoscut unele locuri, le-am putut identifica... deci nu stau chiar degeaba atat pe net...

- am fost intampinati de niste oameni minunati (fosti compatrioti), care ne-au cazat si ne ofera tot ce dorim

- in prima zi deja (desi nedormiti) am fost sa vizitam locuri frumoase din imprejurimi (poze dupa ce ma intorc)... cu toate ca eu as fi preferat altceva

- a doua zi am avut 2 intalniri importante: prima la firma, unde a decurs totul perfect... ma asteapta in 16.11... si a doua... hmmm da... a fost ok, ne-am vazut, am vorbit (mai mult el, ca eu nu puteam), ne-am zambit... dar nu mai e la fel...we'll see...

- azi am cautat locuinta... si NU am gasit (panic!!!!)

- maine pornim spre casa

Nu scapati, aceste subpuncte vor fi dezvoltate in posturi ulterioare, pana atunci: va pup

News

Nu am mai scris de mult timp. Probabil pentru ca nu am fost atat de suparata incat sa trebuiasca sa ma descarc prin intermediul blogului...

Lucrurile au inceput sa se linisteasca. Sufletul meu s-a linistit (momentan). Acum totul e ok. Mi-se trage oare de la hotararea pe care a luat-o? Cea de a nu ma mai lasa calcata pe picioare, de a nu mai fi victima... Nu stiu. In orice caz, merge bine. E de bine!

Despre pregatirile pentru plecare o sa relatez alta data... deocamdata doar atat: avem (Tata si cu mine) biletele cumparate pentru martea viitoare... mergem pana acolo ca sa imi cautam un apartament de inchiriat (sper sa mai fie cazul... ca aia de la firma nu am mai dat nici un semn de viata de vreo doua saptamani... dar eu am incredere... alta tara... alta mentalitate... daca am discutat ceva, lucrul acela ramane asa cum am stabilit...).

In rest: vremea saptamana asta a fost oribila. E extrem de foarte frig! Si vantul e groaznic. Si mai si ploua aproape tot timpul. Brrrrrr... Azi m-am imbracat cu geaca de iarna (una verde murdar, cu cusaturi vizibile, stil army) si mi-am luat si caciula (roz si cu mot) atunci cand am iesit din casa dupa masa (pentru ca inainte de masa aveam doar o sapca si am crezut ca imi pica urechile de frig)... cum o sa arate Frau Tara (adica io), asa imbracata, infofolita ca un copil, mergand fiecare dimineata la lucru???? Am nevoie de un palton. Dar paltoanele nu se fabrica asa de groase pe cat asa avea nevoie eu (sunt extrem de friguroasa... eu la 25 de grade incep sa functionez normal... sub, e mai cu schepsis)... Nu inteleg... la altii (fabricantii de paltoane) nu le este frig? Sau circula doar cu masina? Daca da, trebuie sa le povestesc cat de "frumos" e sa astepti pe frig / vant / ploaie (sau toate deodata) tramvaiul, autobuzul...

Ok... pana data viitoare va transmit: pusiiii (pentru ca acum sunt bine dispusa... nu va obisnuiti, nu veti primi totdeauna) !!!!





P.S. : cred ca mi-a fost deconspirata identitatea... pot sa zic : Hello Aghi ? (sau chiar: Hello Mama ?) Either way: Pusiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

Breast Cancer Awareness Month

Cum probabil ati vazut pe yahoo si alte siteuri, octombrie este Breast Cancer Awareness Month... daca aveti putin timp, click aici : The Breast Cancer Site.

Gata!!!

Am luat o hotarare... adica am hotarat ceva: astazi este ultima zi in care mai am voie sa ma vait, sa ma plang, sa plang, sa fiu trista, sa fiu suparata, sa ma simt prost /proasta, sa ma las calcata pe picioare, folosita, sa ma simt neinteleasa, neiubita, nebagata in seama, ne... S-A TERMINAT!!!!!!!!!!!!!!!!!

De maine incep viata noua!!! Nu astept Anul Nou pentru asta si nici plecarea mea... maine va fi prima zi... the first day of the rest of my life...

I'm an idiot

O shit! O shit! O shit!
Sunt distrusa! Sunt disperata! Sunt o idioata...
Mi s-a virusat compu'... ok, no problem (cu toate ca mi-a aparut o pe desktop, in locul pozei cu mine absolventa , un mesaj: WARNING! YOU'RE IN DANGER!... dar am supravietuit...). Compu' (dragu de el, ce mi-a mai lipsit azi toata ziua) a fost dus la doctor, a primit tratament, a fost deparazitat... erm... devirusat si l-am adus acasa...
Daaaaaar... acum vine problema: mi-am dat seama ca am uitat sa salvez arhiva de pe mess ... tragedy!!!!!!!!!!! Atatea mesaje dragute, discutii interesante, informatii utile...toate s-au pierdut... of, cat de idioata sunt!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

P.S.: suneti asa de draguti sa-mi repetati chestiile zise pana acum pe mess ca sa le am din nou (sau exista vreo modalitate de a le recupera????)? Priti pliiiiiiiz

Bine

Si ca sa nu spuneti ca scriu doar suparata, chestii cu tente depresive... iata postez si azi, cand am avut o zi frumoasa, cu o dispozitie buna, chiar fara vreun motiv anume (mint la faza cu motivul...)

Deci azi numai de bine.
Hmmm... am facut un test de pe teste.haios.ro , cica de normalitate , si mi-a iesit ca... nu prea (da, asta e de bine... eu sunt speciala, nu normala )

Favoritul meu de la Formula 1 s-a calificat pe locul 18 (si asta e bine, putea fi si ultimul)

Am vazut filmuletul asta de pe pisipoanca (bine ca nu sunt ca ele)

Cam atat... sa nu exageram...

Probleme... care nici nu exista... dar care dor...

Am observat ceva... ca am inspiratie la scris doar cand sunt trista, nefericita... Dar pana la urma tot rostul bolgului este sa am un loc unde sa ma descarc, e ca un jurnal... si oricum, si numele spune: it's all about ME... cui nu ii place sa nu citeasca...

Da, am nevoie sa ma descarc, sa imi vad gandurile scrise... poate asa le inteleg, ma inteleg mai bine... sau reusesc sa privesc din afara si vad ca problemele mele NU sunt, de fapt, probleme...

Pentru ca nu sunt... cand reusesc sa fiu si eu putin mai obiectiva, vad si eu... dar de obicei nu reusesc...

Si mi-se pare ca sunt foarte necajita, nefericita, trista... si stiu ca, cu starea asta le intristez pe persoanele cele mai importante din viata mea, care imi ofera tot ce pot... dar mie nu-mi ajunge... In House md. spuneau odata: pe parinti ii doare cel mai tare cand isi vad copilul nefericit...

Care e, de fapt, problema mea?
Cum ziceam, obiectiv privind, nu exista... am tot ce imi trebuie: FAMILIE care ma iubeste si ma sprijina totdeauna, cei mai minunati PARINTI de pe pamant (si luna si soare... ce mai, din tot universul), suntem sanatosi (multumesc lui Dumnezeu!), sunt reativ desteapta (adica, de obicei, nu sunt proasta), am prieteni (putini, dar buni), lumea ma place (adica nu am prea multi dusmani...sper) ... acum termin facultatea si am posibilitatea sa imi incep "cariera" in strainatate ... de casa, masa, masina nu vreau sa scriu, dar exista si ele ... si atunci ce mai vreau??? ce mai pot sa vreau????

If you have it [love], you don't need to have anything else, and if you don't have it, it doesn't matter much what else you have. ~ Sir James M. Barrie

99.9%

Azi am avut cursul festiv de absolvire al facultatii... iar maine voi avea sustinerea lucrarii de licenta, asta inseamna 99.9%... mai am un pas, un pas pana la a deveni oficial un profesionist...

A fost frumos azi! Nu au fost probleme prea mari la impartitul de robe si toci... nu a adormit nimeni in timpul discursului (iar eu nu am ras prea tare)... parintii au fost emotionati si mandrii... si absolventii la fel... Da, a fost o zi frumoasa!

No blondix

I'm no blondix anymore!
Sunt din nou o bruneta focoasa ... erm, ok, recunosc, mai degraba o satena timida, naiva, inocenta ...

Iata-ma:

It takes two

Stiu ca am o conceptie mai aparte, o definitie mai ciudata a cuvantului"prietenie" ... pentru mine, prieten este cel pe care il poti suna oricand, care apare in agenda telefonului tau la ultimele 10 apeluri efectuate si primite de mai multe ori, care daca iti zice ceva, poti fi 100 % sigur ca e adevarat, cuvantul caruia conteaza, parerea caruia conteaza, promisiunea caruia e sfanta... prieten este cel la care tii, si care tine la tine, care are grija de tine si isi face griji pentru tine, caruia ii poti spune secretele tale si ai siguranta ca vor si ramane secrete, caruia ii poti povesti problemele tale, si el te asculta si dupa a 1000 oara, pentru ca stie ca de asta ai nevoie...

Ceilalti nu sunt prieteni... sunt amici, cunoscuti, colegi...

Eu vad lucrurile asa: intre doua persoane prietenia este o legatura... nu... mai multe legaturi, adica mai multe corzi ... care se formeaza in timp... si care se distrug in timp ... ping... se rupe o coarda... se rup mai multe ... la una inca nu e asa de grav, si poate fi ulterior "reinnodata" ... dar daca se rup mai multe... se pierde increderea, nu mai are ce sa tina persoanele impreuna... cateva corzi lasate, altele rupte ... asta ramane ... si asta doare... (ca eu mai nou numai ping, ping aud...)

Si la fel ca in dragoste, si prietenia este ca o floare. Are nevoie de apa si soare ca sa poata creste si inflori. Primeste apa de la o persoana si soarele de la cealalta... asa, impreuna, este posibil... dar daca cineva nu mai vrea, degeaba ofera cealalta persoana, chiar dublu din partea ei ("nu-i bai daca tu nu ma iubesti, eu am iubire cat pentru doi") nu functioneaza. Degeaba ud eu floarea cu inversunare (si cu lacrimile mele, de obicei), daca nu primeste si soare, se va ofili... si nici soarele nu poate sa mentina in viata singur floarea, degeaba ii trimite caldura lui, chiar si mai tare decat pana atunci... doar o arde, si se vestejeste...

Yep, it always takes two...

... good for you, bad for me...

I hate myself for feeling this... and I hate YOU for making me feel this way!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

09.09.09 09:09

I proudly present

Si iata, rodul muncii mele de luni de zile... de fapt, mai ales al noptilor mele din saptamana trecuta

Un nor in fata soarelui...

Si acum si despre partea cealalta, fara sunshine...

Teoretic nu exista parte rea in chestia asta, in plecarea mea... e o oportunitate, o sansa... poate un pas spre... nici nu stiu... dar spre bine... Deci oficial imi merge bine...

Sunt constienta ca plec din cauza Lui. Si stiu ca e o mare greseala! Lumea care ma intreaba unde merg exact si le zic orasul, reactioneaza la fel: ahaaaaa... Si eu incerc sa le explic ca nu e asa. Nu plec pentru El. Ci datorita Lui. El mi-a deschis ochii, mi-a aratat ca exista si altceva in afara de oraselul meu micut... Ca exista atatea posibilitati... Dar oamenii nu ma cred. Si sincer, nici eu nu prea. Incerc sa ma conving, incerc sa-mi impun... deocamdata nu merge...

Nu vreau sa plec din cauza Lui! Nu vreau sa-mi fac sperante! Mi-e frica... probabil nu va fi asa cum imi doresc... si atunci ce ma fac??? Ce o sa fac singura, asa de departe de acasa, de cei care ma iubesc, care imi ofera sprijin si alinare??? De ce imi fac iluzii? De ce cred ca poate sa fie asa cum vreau eu, cand in ultimul timp nu prea imi iese ce-mi propun? De ce nu poate sa fie bine? De ce nu ma ....... DE CEEEEEEEEEEEE????

Seara nu pot sa adorm, dimineata ma trezesc devreme, nu pot sa mananc... ce inseamna asta??? De ce nu sunt multumita cu ce am?

Walking on sunshine

Cica I'm walking on sunshine ... da, oficial si uneori (mai des decat a fost in ultimele luni) asa e... dar...

Nu! Acum scriu doar despre partea cu sunshine! Restu' ... data viitoare (sa mai am tema si pentru alte posturi).

Dupa ultimele saptamani, luni, in care nu mi-am gasit locul, am hotarat ca vreau sa plec... sa ma duc undeva, ca atunci cand ma intorc sa fiu din nou fericita ca sunt acasa... Si am trimis C.V-uri si scrisori de intentie pentru job-uri din strainatate... si au venit raspunsuri cu refuzuri dragute (va multumim pentru interesul acordat firmei noastre, dar... ... va dorim succes in continuare... bla, bla)... si fiecare raspuns m-a distrus, dupa fiecare eram la pamant... Stiu, nu trebuie sa o iau personal, nu cu mine "TaraSophie" au probleme, nu sunt impotriva mea, dar eu, nu as fi eu, daca as putea trece usor peste asa ceva...

Sau daca m-au sunat, pentru un prim interviu telefonic... gata am fost: astia, in sfarsit ma vor... dar nu a fost asa... a venit din nou: va multumim pentru interesul acordat firmei noastre si pentru discutia telefonica interesanta, dar... si eu iar: down, down , down...

Si atunci, la un anunt la care am raspuns doar asa, din inertie, fara sa ma gandesc prea mult (eventual ceva de genul: hihi poate ma iau astia...), a venit un raspuns (dupa vorbit cu ei de 2 ori la telefon): daca doriti sa veniti, atunci va asteptam... saptamana viitoare va vor contacta cei de la Personal...

Asa ca, incepand cu 16.11, pentru 6 luni (initial) voi fi la peste 1000 km de acasa... pe aici pe undeva:

Voi avea nevoie de un apartament unde sa stau, sa-mi decodez telefonul, ca sa pot pune o cartela de acolo in el, de haine business (a, da, voi lucra in prima mea specializare... nu in domeniul in care voi fi licentiata in curand), de internet-connection (numai mess si skype va scrie pe mine), computer (sa-l duc pe asta de acasa sau sa-mi iau un laptop?), de o harta a orasului, de abonament la mijloacele de transport, de haine pentru cluburi (un amanunt deloc de neglijat: o sa am cu cine sa ies in cluburi... El locuieste acolo...), de un palton de iarna si o poseta..... si asta doar asa, fara sa ma gandesc prea mult...

Deocamdata ma bucur... zambesc si vad doar partea buna... in curand va urma panica... (deja incep sa ma inconjoare ganduri, de genul: ce am facut???? ce a fost in capul meu??? am eu nevoie de asa ceva???), dar incerc sa ma concentrez doar pe sentimentul de bucurie... oricum nu am mai fost fericita de mult... era si cazul deja...

Si de acum inainte: numai de bine !!!!

Schimb inima

Ofer inima la schimb. Eu nu mai am nevoie de ea. Nu de organ, of course (de el mai am de gand sa ma folosesc ani buni). Ci de chestia aia din piept care doare asa de des. Si asa de tare. Care e tot timpul nelinistita. Care nu ma lasa sa ma linistesc. Care ma chinuie. Care se incapataneaza sa nu ma asculte. Sa nu asculte de nimeni. Sa faca doar ce vrea ea.

E mare, sanatoasa. Ar fi o afacere buna. Sunt asa de multe persoane carora le lipseste... eu am prea multa... din cauza asta o dau. E la oferta. Eventual se pot asocia mai multi, carora le lipseste si sa mi-o ia, ca e destula pentru fiecare.

Luati-mi-o!!!!!!!!!!!!!!!!!!

**** me, I'm Famous!!!!!

Wow! E a doua oara cand apare un articol despre mine pe un blog (al altcuiva, nu al meu... doh...)... si pe deasupra cu poza!
Si cica sunt si gorgeous
Asta e... adevarul totdeuna iese la iveala...


____________________________________

**** = kiss (what did you think???)
P.S. : linkul la cerere

For the very first time...

Cum spuneam, cu ceva trebuie sa inceapa omu'...

Asa deci, azi am facut de mancare. D-aia cum trebuie, naturala, adica de la A la Z, nu din plic (ca asa ceva am mai facut si alta data... ma rog, nu e chiar in intregime adevarata faza... am mai facut naturale si alta data, dar nu supa+ felul doi, in intregime alone).

Bine, recunosc, nu e mare lucru pentru altii/altele, dar eu sunt mandra de mine. Ok, stiam si pana acum ca, daca m-as apuca serios de gatit, as fi o gospodina desavarsita... dar nu e cazul (si nici nu va fi... am alte calitati mai... hmm... da, mai...).

Dar supa (de chimion) + chiken nu-wings-ci-ciocanele (ca d-astea aveam) cu cola la cuptor + orez (+ o prajitura) au fost delicioase.
Ma laud si eu... fiti si voi mandrii de mine...

Sunt buna de insurat ... sau maritat... sau ce fac de obicei fetele cand stiu sa faca deja mancare...

Debusolata

Acum, cand se apropie cu pasi rapizi sfarsitul... sfarsitul facultatii, I mean (a mai ramas doar licenta, asta insemnand : parte practica din 3 materii, parte scrisa din vreo 7 si sustinerea lucrarii de licenta, lucrare care inca nu e gata!!!!!!!!)... incepe sa ma apuce si pe mine panica...

De fapt speriata/ panicata/ debusolata sunt eu deja de la un timp incoace... dar na...

Deci, trebuie sa ma hotarasc ce sa fac in continuare, cu ce imi voi petrece urmatorii ani, unde imi voi petrece urmatorii ani...

Partea cu unde pare sa se contureze... eu, adica, eu care nu isi putea imagina pana acum sa traiasca/ munceasca altundeva decat acasa, in Romania, se pare ca m-am hotarat ca voi pleca. Ca trebuie sa plec. Ca asa nu merge mai departe. Nu ma simt bine momentan in pielea mea si, probabil din cauza asta, am impresia ca altundeva va fi mai bine. Sau cel putin va fi bine sa ma intorc. O sa simt din nou bucuria pe care am simtit-o mai demult cand ma intorceam de undeva.

Bine, daca privim obiectiv (cine poate, ca eu nu), va fi mai bine in strainatate: conditii de viata mai bune, la modul general, ca eu chiar nu am de ce sa ma plang, locuri de munca mai bune, salarii mai bune... daaaaaar voi fi singura... Va trebui sa ma descurc singura intr-un oras necunoscut, intr-o tara necunoscuta, departe de parinti... Am nevoie eu de asta??? ... nu, nu am nevoie, dar... ah, nu stiu nici eu, acum asa mi-a venit... vreau sa plec, vreau sa-mi fac prieteni noi, vreau sa ma distrez, vreau sa lucrez la ceva ce-mi face placere, vreau sa fiu multumita si fericita...

Sa zicem ca am reperat tara... urmeaza activitatea in sine... adica ce naiba o sa fac acolo... Mi-am trimis deja cateva CV-uri (+ scrisori de intentie, asa cum se cuvine)... am primit deja 2 refuzuri (lucru care ma termina... nu sunt obisnuita cu asa ceva), acum mi-e frica de raspunsurile care mai trebuie sa vina... daca nu ma vor?... sau daca ma vor? ce ma fac atunci?

In orice caz si pentru orice eventualitate am inceput sa invat sa gatesc (sa nu cumva sa mor de foame acolo unde o sa fiu!)... stiu sa fac (teoretic, pana maine, cand va fi si practic) supa de chimion (si de rosii, si de legume), iar maine voi incerca Cola-chicken wings... pai na, cu ceva trebuie sa inceapa omu'...

Moments

Sa mai povestesc si cateva chestii dragute... adica frumoase... adica placute... pentru mine...

Am fost la Budapesta. Oricand e frumos acolo. Orasul e superb. Dar in perioada asta (a.k.a. atunci cand are loc cursa de Formula Unu, Hungaroring-ul) e singurul loc unde imi doresc sa fiu (... sau cel putin asa a fost pana anul asta... ah, sa lasam acum partea asta a lucrurilor, despre asta am scris in postul trecut...).

E placut sa poti calatori civilizat, sa nu astepti mai mult de 10 minute chiar si in ore de varf dupa mijloace de transport in comun, asa cum fac eu deobicei atunci cand vreau sa ma duc la scoala... Acum am asteptat maxim 6 minute dupa metrou, chiar si dupa ora 10 seara, ca in timpul zilei, niciodata mai mult de 3, iar autobuzul cu care trebuia sa-mi continui drumul pana la apartamentul unde stateam a asteptat pana oamenii au coborat din metrou si au ajuns la autobuz (nu a plecat cu un ranjet idiot (soferul, nu autobuzul) chiar din fata noastra, cum s-a mai intamplat pe meleagurile natale...) .

Iar ceilalti calatori nu s-au uitat indiscret la noi/mine (gen: uite in ce e imbracata asta/ cum arata asta/ oare ce are in geanta/ bla bla) ci si-au vazut linistit de drum fara sa le pese de altii, eventual CITEAU (!!!) carti . Chiar. Erau foarte multi care citeau. Tineri si barani. Oameni pe care se vede ca sunt culti, cititi si oameni care eu initial as fi spus ca nici nu stiu cum sa tina corect o carte (oricum eu sunt o persoana cam idioata, plina de prejudecati...), dar care citeau.

Plimbandu-ma pe strada, nefiind atenta ca eu de fapt sunt pe pista de biciclisti si tragandu-ma doar cand am auzit cum se apropie o bicicleta, nu am primit "complimentele" pe care le-as fi primit acasa, daca ma deplasam asa linistita in locul care nu-mi era desemnat, ci mi-au multumit ca le-am facut loc... ei mi-au multumit mie, ca m-am tras din calea lor, in locul care li-se cuvenea lor...

O surpriza (sau poate nu) a fost cand am observat un Ferrari F430 Spyder in fata unui hotel de 5 stele (sa ne intelegem: eu eram doar in trecere pe acolo) , pana aici nimic surprinzator... dar avea numere de ro... si cica e criza... Ei bine, eu oricum nu-mi doresc asa ceva, nici cadou n-as vrea un Ferrari... a, ba da: ca sa-l vand si sa-mi cumpar un Mercedes... si un BMW (si probabil imi mai raman bani... dar na...)

Bineinteles, pentru mine cea mai frumoasa chestie, cel mai frumos moment a fost atunci cand l-am vazut pe pilotul meu favorit de F1, de fapt ex-pilot... iar din aceasta cauza era extrem de putin probabil sa il mai intalnesc... o bucurie de nedescris a fost cand l-am vazut coborand din taxi... ma gandeam: Oh, my God! Oh, my God! It can't be possible! ( se vede si in poze ca nu-mi vine a crede ochilor) Dar era posibil! Era chiar EL! Si am primit autograf (chiar primul era pentru mine!)! Si am facut si poza impreuna! (s-a uitat la mine saracu', ca nu intelegea de ce tremur in halul ala cand m-a imbratisat pentru poza... bine ca nu m-a vazut cand am izbucnit in plans de fericire, dupa ce a plecat)... nu cred ca el intelege ce a insemnat asta pentru mine... Ca e un vis devenit realitate. Un vis care nu mai credeam ca se poate realiza. Imi venea sa-l intreb: Tu stii cine esti? Tu stii ca esti...?(probabil ca stia). Cu cateva zile inainte, cand ma pregateam de plecare, am adunat lucrurile care sa le duc, postere, poze cu pilotii, care speram ca vor fi semnate. Am ajuns la sectiunea cu EL in colectia mea F1, si ma gandeam: ce pacat ca pe el nu o sa-l mai vad niciodata... Si iata... never say never!!! Oh, ce fain a fost! Ce bucurie! Ce amintire!

And as I predicted: here we go again...

It is sooooooooooooo ... naspa... I'm sooooo naspa...

Iar nu ma simt bine. Iar sunt agitata. Iar nu-mi gasesc locul. Iar ma doare sufletul/ inima... sau ce-o fi acolo inauntru. Iar vreau ceva ce nu pot avea. Iar vreau... iar nu vreau... Iar sunt nefericita.

E enervant. E obositor. Acum se presupune ca petrec cele mai frumoase zile din an. Adica asa era pana acum. Anii trecuti. De abia asteptam aceasta perioada. Vacanta. Concediul. Cand cu cele mai dragi persoane sunt in locurile cele mai dragi mie. Acum nu-mi ajunge. Imi lipseste ceva. Cineva. Si e atat de ciudat: am aproape tot ce-mi trebuie. Imi lipseste atat de putin. Si putinul asta cat de mult poate sa conteze. Sunt foarte slaba. Nu numai fizic... Nu pot sa-mi stapanesc lacrimile, nu pot sa-mi impun sa ma simt bine, nu pot sa ma conving ca nu conteaza...

Ma doare, ma chinuie (adevarul e ca ma chinui singura... se pare ca sunt masochista... imi tot aduc aminte de momentele frumoase, de cuvintele frumoase... de fapt, imi fac singura rau...).

Nu ma simt bine niciunde... vreau acasa... cand ajung acasa, vreau sa plec... vreau sa ma duc acasa, acolo unde ma simt bine, linistita, implinita, iubita, protejata... sunt acum acasa, si totusi, nu simt nimic din asta... unde sa ma mai duc???

Singura diferenta intre acum si data trecuta cand ma simteam asa e ca, acum stiu ca va trece. Stiu ca imi voi reveni. Stiu ca va fi bine. Dar pana atunci... doare al naibii de tare!

Hooray! Hooray! It's a Holi-Holiday!

Well, I’m game
Fun is the thing I’m after
Now let’s a’live it up today
Get set for love and laughter

Well, let’s go
Time isn’t here for wasting
Life is so full of sweet sweet things
I’d like to do some tasting

(Boney M: Hooray! Hooray! It's a Holi-holiday)

Sper ca va fi bine... imi doresc sa fie bine... TREBUIE SA FIE BINE!!!!!! (sa-mi tineti pumnii, va rog!)

Dezamagire

Iar m-a dezamagit cineva...

In adancul inimii, in momentele de luciditate, sunt constienta ca eu sunt de vina ca ma simt asa... eu asez oamenii pe un piedestal, refuz sa le vad defectele... si cand totusi sunt nevoita sa vad si partea asta, cea omeneasca, fireasca a acelor persoane sunt dezamagita, trista si suparata...

In realitate nu s-a intamplat nimic rau, doar am prins persoana respectiva intr-o pasa mai proasta, o zi mai grea si nu mi-a vorbit asa cum ma asteptam, asa cum m-a obisnuit... a fost chiar incorect cu mine... Si, bineinteles, eu m-am simtit imediat vizata... credeam ca e din cauza mea... ca am facut eu ceva gresit... dar nu...

E si el om, sunt si ei oameni (da, acum vorbesc de aceia , pe care intr-un alt post i-am elogiat)... dar eu sunt o naiva si o prostuta care nu vrea sa accepte realitatea...